Poate sună incredibil pentru mulți dintre noi, dar există un râu care are identitate legală proprie. Whanganui, aflat în nordul Noii Zeelande, a devenit primul râu care a câștigat aceleași drepturi legale ca și noi, oamenii.
În august 2020, Radu Păltineanu și Irina Repede l-au explorat preț de 5 zile cu o canoe și i-au descoperit frumusețile. Puteți urmări aventura lor aici.
Recunoașterea râului ca personalitate juridică este reușita extraordinară a unui trib Maori, care s-a luptat în instanță ani de-a rândul în acest sens, încă din 1870, în dorința de a-l proteja. Whanganui este un loc sacru pentru acest popor, care timp de secole a considerat râul ca fiind o parte vie a munților și mărilor. Există chiar o vorbă în limba maori care s-ar traduce ca „Sunt râul și râul sunt eu”.
În martie 2017, parlamentul a declarat râul ca entitate vie, având doi reprezentanți: unul din comunitatea maori, unul numit de guvern. Astfel, râul se poate apăra împotriva posibililor agresori.
Atunci când omul rămâne conectat cu natura și nu se raportează la ea dintr-o poziție superioară, este extraordinar cât de departe poate ajunge pentru a o proteja.