we are humans for nature

Povestea 2030 Builders [Black Sea ClimAccelerator]

December 8, 2021

Vrem să inspirăm acțiuni care pleacă din dragostea pentru natură și pentru semeni și din respect pentru generațiile viitoare.

Surorile Mia și Gabriela Negru, împreună cu Teo Deleanu, au fondat 2030 Builders din dorința de a face sustenabilitatea simplu de înțeles pentru toți angajații din companii. 2030 Builders este unul dintre startup-urile cu soluții de eco-inovare care au participat în programul Black Sea ClimAccelerator.

#poveste

Ideea a început de la un joc social cu dileme, pe care am vrut să îl transformăm într-un joc digital și axat pe cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă. De acolo am avansat să devenim o platformă de training digital și acum incorporăm și schimbarea de comportament cu focus mai mare pe acțiuni sustenabile în viața de zi cu zi.

#soluție

Rezolvăm lipsa de angajament și comportament sustenabil în cadrul companiilor. Cu platforma noastră, companiile reușesc să antreneze în livrarea strategiei de sustenabilitate fiecare angajat. Angajații devin ambasadori ai sustenabilității și în afara companiei, în familie și în societate. Prin adăugarea de elemente de joc și metodologie de schimbare de comportament, am făcut procesul de învățare axat și pe luarea de acțiune.

#echipă

Noi suntem Mia și Gabriela Negru și suntem surori. Suntem antreprenori încă din timpul universității, trecând prin tot spectrul experienței de antreprenoriat: de la success și expansiune, la eșec. După terminarea studiilor de master, în timpul cărora am acumulat cunoștințe în domeniul sustenabilității, am venit cu ideea să facem sustenabilitatea accesibilă cât mai multor oameni și pentru asta trebuia să dezvoltăm un produs digital. Așa l-am cooptat pe Teo Deleanu, care e crescut în aceleași valori ca noi și a înțeles viziunea noastră, el completând echipa magică de la 2030 Builders. În misiunea noastră de a construi o lume mai bună până în 2030, am cooptat mulți profesioniști tineri care ne ajută să dezvoltăm platforma și să construim brandul.

#experiența Black Sea ClimAccelerator

Suntem foarte entuziasmați de program și de energia și dedicarea tuturor celor implicați! Workshopurile sunt foarte interesante și au un grad mare de noutate și sfaturi practice. Mentorii sunt axați să ofere valoare și să împărtășească din experiența lor. Echipa programului, mentorii și celelalte startup-uri fac o atmosferă de familie la fiecare întâlnire pe care o avem. Și asta ajută foarte mult, pentru că nu adaugă extra stres în sarcinile pe care trebuie să le executăm.

#motivație

Dorința de a crea o asociere pozitivă cu sustenabilitatea în mintea și inima fiecărei persoane care vine în contact cu produsul nostru. Vrem să inspirăm acțiuni care pleacă din dragostea pentru natură și pentru semeni și din respect pentru generațiile viitoare.

#wishfulthinking

  • Pentru cei care au o idee în care cred, dar nu au curajul de a face primul pas:

Le sugerăm să se expună la informații și oameni care o să le dea curaj să își dea seama dacă e calea pe care trebuie să o urmeze sau nu. Dacă simt nevoia de a face lucrurile și lumea mai bune, dacă nu sunt foarte rezistenți la risc, atunci înseamnă că au spiritul antreprenorial în vene. În acest caz, trebuie să exploreze ce li se potrivește, pentru că poate prima idee nu e cea câștigătoare, dar secretul e să explorezi cât mai mult. Fiind expus la alți antreprenori care vor și au încercat să facă lucrurile mai bune, se va alimenta acea dorință de a încerca.

  • Lumea pe care vreau să o las copiilor mei arată astfel:

Mai verde, mai bună, mai încăpătoare, mai inclusivă și mai fericită.

  • „Micile victorii/milestone-uri” deja atinse și planurile pentru următorul an:

Black Sea ClimAccelerator a fost un milestone foarte important, pentru că ne-a oferit posibilitatea să ne dezvoltăm foarte mult într-un timp foarte scurt. Resursele financiare și infuzia de cunoștințe, plus ghidarea din partea mentorilor și a echipei, ne-au ajutat să ne dublăm încasările. Anul viitor vrem să consolidăm tehnologia și să creștem afacerea 10x.

  • Pentru oricine are urechi să audă:

Căutăm să ne creștem echipa și caută talent în România. 🙂

#contact

Puteți susține proiectul 2030 Builders pe Facebook sau LinkedIn.

Programul Black Sea ClimAccelerator 2021 este susținut de organizația europeană EIT – European Institute of Innovation and Technology, Climate-KIC și organizat de un consorțiu format din: Impact Hub Bucharest, alături de partenerul principal Raiffeisen Bank, The Climate Vertical, alături de partenerul principal Volta Grup în România și Innovation Starter în Bulgaria. Black Sea ClimAccelerator face parte dintr-un ecosistem de 7 consorții cu peste 30 de țări din Europa, Africa, Orientul Mijlociu și America de Sud.